Prismatic Dent SRL - Echipa
,,Medicina este știința și conștiința încălzită de iubire față de oameni. ‘’ – Iuliu Hațeganu
Sunt nascută în Timișoara, în iarna anului 1983. Sunt absolventă a liceului ,,Colegiul Național Bănățean’’ Timișoara promoția 2002. Încă din timpul liceului mi-am descoperit vocația si pasiunea spre medicină având și un exemplu relevant în familia mea. În anul 2008 am absolvit ,,Facultatea de Medicină Dentară Victor Babeș’’ din Timișoara, devenind medic stomatolog cu drept de liberă practică. Am început să imi desfășor activitatea profesională la un cabinet stomatologic din Timișoara, ca angajată. Medicul la care lucram avea o experiență vastă și țin să îi mulțumesc pentru îndrumarea pe care mi-a conferit-o, călăuzindu-mi pașii pentru ceea ce am devenit acum.
În anul 2015, dupa șapte ani de activitate profesională, am reusit să înființez și să acreditez un spațiu cu două cabinet dentare, în care, împreună cu angajații și colaboratorii mei, imi desfașor cu devotament și pasiune, profesia de medic stomatolog.
Vă invităm să ne vizitați în vederea unei bune colaborări pe termen lung și în cele mai bune condiții.
Telefon
0722 336 800Program
| LUNI: | 09:00-21:00 |
| MARTI: | 09:00-21:00 |
| MIERCURI: | 09:00-21:00 |
| JOI: | 09:00-21:00 |
| VINERI: | 09:00-21:00 |
| SAMBATA: | 09:00-16:00 |
| DUMINICA: | la cerere |
Articole aferente
-
De ce să alegi fațetele dentare din ceramică: avantaje esențiale față de alte materiale
-
Importanța controalelor stomatologice regulate pentru sănătatea generală
Controalele (continuare)
-
Ce este sigilarea dentară și de ce este importantă?
-
Migrarea dentară: de ce migreaza dinții și cum oprim acest efect de domino?
Unde ne gasiti
| Adresa: | Timisoara, Str Martir Istvan Andrei, 10, bl 62, C, ap 2 |
| Reper: | Parcare Billa ,Zona Soarelui |
| Tel: |
0722 336 800 |
| Fax: | |
| Web: | https://stomatolog-tm.ro/programari-online/ |
| Facebook: |
Program
| LUNI: | 09:00-20:00 |
| MARTI: | 09:00-20:00 |
| MIERCURI: | 09:00-20:00 |
| JOI: | 09:00-20:00 |
| VINERI: | 09:00-17:00 |
| SAMBATA: | INCHIS |
| DUMINICA: | INCHIS |



