Vitamina D si osteoporoza

Vitamina D este o substanţă despre care se vorbeşte mult şi care continuă să ocupe un loc important în discuţiile care au loc atât în lumea medicală cât şi printre bolnavi. De la început ar trebui poate să remarcăm că denumirea acesteia ca vitamină nu este potrivită, pentru că prin definiţie vitaminele sunt substanţe pe care organismul nu le poate „fabrica” singur în cantitate suficientă şi trebuie să şi le ia din alimente. Or, sursa principală a acestei substanţe este formarea sa în piele dintr-un compus înrudit cu colesterolul, sub acţiunea razelor solare, cea alimentară fiind secundară. Mai mult, cea din urmă este aproape nesemnificativă, pentru că alimentaţia omului modern este deficitară (şi) sub acest aspect şi poate aduce în cel mai bun caz numai un sfert din necesarul zilnic. Alimentele bogate în vitamină D - peştele gras, uleiul de peşte, gălbenuşul de ou sau ficatul - nu fac parte din regimul alimentar al majorităţii oamenilor, pentru că unii nu şi le pot permite iar alţii pentru că le evită, de exemplu odată cu eliminarea grăsimilor din dietele restrictive utilizate de obezi sau cei care suferă de hipercolesterolemie. Sursa alimentară este nepractică, pentru că dacă ar urma să fie unica, atunci pentru a-şi acoperi nevoile zilnice o persoană ar trebui să consume zilnic 25 de conserve de ton, 90 de ouă sau 7,5 litri de lapte gras.

Vitamina D este esenţială pentru sănătatea omului, nu numai în ceea ce priveşte oasele, dar şi pentru muşchi, echilibrul glandelor endocrine şi funcţionarea sistemului nervos şi chiar combaterea inflamaţiei. Principalul său rol este asigurarea creşterii şi menţinerea integrităţii oaselor şi acestea se realizează în principal prin favorizarea absorbţiei de calciu şi a acumulării acestuia în mineralul osos, care este un fosfat complex de calciu. În lipsa vitaminei D copii suferă de rahitism iar adulţii de o boală osoasă înrudită, care este osteomalacia, ambele fiind în ultimă instanţă caracterizate prin mineralizarea deficitară a ţesutului osos. Dar osteoporoza?

Osteoporoza este o boală diferită, pentru că în cazul acesteia ţesutul osos este normal mineralizat, dar în acelaşi timp scăzut cantitativ („os mai puţin, dar normal mineralizat”). La prima vedere, citamina D nu ar avea nici o legătură cu osteoporoza, dar lucrurile nu stau chiar aşa pentru că persoanele care suferă de această boală şi îşi fracturează oasele cu uşurinţă (vertebre, şold, antebraţ, coaste şi altele), cu consecinţe grave pentru sănătatea şi chiar viaţa lor, de obicei femei după menopauză sau oameni mai vârstnici de ambele sexe, suferă de o lipsă „ascunsă” de vitamină D, care nu atinge pragul necesar pentru a realiza de exemplu osteomalacia. Această tulburare poate fi pusă însă în evidenţă prin analize de laborator şi este prezentă la peste 85% dintre cei care suferă de osteoporoză şi chiar peste 90% dintre cei care au suferit fracturi din cauza acestei boli. Concluzia este la îndemână: nivelul optim de vitamină D trebuie asigurat atât la persoane normale, dar mai ales la cele care suferă de osteoporoză. Dar cum?

Mai mult de jumătate din populaţia normală a globului are niveluri scăzute de vitamină D, din cauza alimentaţiei deficitare în această substanţă, dar mai ales pentru că nu se expun suficient la soare. Situaţia din urmă diferă de la o regiune la alta. De exemplu, nordicii trăiesc în regiuni cu noaptea mai lungă şi cu multe zile ploioase, orăşenii în zone poluate care împiedică razele ultraviolete să ajungă în cantitate suficientă la sol, femeile din ţările islamice pentru că religia le impune acoperirea corpului şi uneori a feţei cu veşminte închise la culoare, vârstnici pentru că stau mai mult în casă etc. Toate acestea fac dificilă obţinerea din surse naturale a cantităţii de 400-600 unităţi/zi de vitamina D, absolut necesare menţinerii sănătăţii. Există însă cîteva soluţii: promovarea expunerii la soare, adăugarea vitaminei D în alimentele obişnuite sau utilizarea de suplimente nutritive care pot fi obţinute fără prescripţie.

Cum s-a menţionat, osteoporoticii au în marea majoritate a cazurilor un deficit latent de vitamină D. Cu toate acestea, vitamina D, asociată sau nu cu calciul, nu reprezintă un tratament suficient pentru boala lor, pentru că rezultatele nu sunt convingătoare sub aspectul prevenirii fracturilor. În plus, deţinem astăzi medicamente antiosteoporotice cu mult mai puternice şi cu eficacitate dovedită, cum ar fi de exemplu bisfosfonaţii şi altele. Există însă o condiţie a succesului prin utilizarea acestora - corectarea deficitului preexistent de vitamină D - pentru că în osteoporoză „dacă bisfosfonaţii sunt structura de rezistenţă a edificiului, vitamina D este mortarul”. Desigur, acest lucru poate fi obţinut prin aceleaşi măsuri ca cele aplicabile populaţiei normale, dar aici demersul trebuie să fie constant şi coerent iar necesarul mai mare (cel puţin 800 unităţi/zi). Este motivul pentru care producătorii de medicamente asociază preparatelor de bisfosfonaţi cantitatea necesară de vitamină D.

În incheiere, un cuvât despre calciu. Preparatele comerciale obişnuite de vitamin D conţin asociat calciu, de obicei în proporţie de 1.000-1.200mg pentru fiecare 800 unităţi de vitamină D. Acest lucru nu pare sa fie neapărat necesar, câtă vreme disponibilităţile de calciu sunt la îndemână din sursă alimentară obşnuită. Mai mult, există dovezi despre riscul bolilor de inimă produse de excesul de calciu.