Resurse personale, comori în sufletele noastre

„Mintea este un instrument sublim de a decide destinul unei persoane.”
Émile Couè

La începutului anilor 1900, Émile Couè, părintele gândirii pozitive și al autosugestiei, formulează legile autosugestiei, punând astfel bazele metodei care a fost studiată și de colegul său Baudouin. Primul principiu de bază ale autosugestiei conștiente este că toate sugestiile sunt autosugestii, iar cel de-al doilea este – conflictele interne apar între imaginație și voință, dar imaginația este întotdeauna mai puternică. Vorbind de autosugestie, Couè argumenta importanța acesteia folosindu-se și de exemplul „mersul pe scândură”, exemplu preluat de la matematicianul și filozoful secolului XVII Blaise Pascal care spunea că „fiecare dintre noi este capabil să meargă pe o scândură de 10 m lungine și 25 cm lățime dacă aceasta este așezată pe pământ. Să presupunem că această scândură este așezată între cele 2 turnuri ale unei catedrale... puțini sunt cei care se încumetă.”

Întrebarea este: de ce doar unii se încumetă la această traversare? Couè a oferit un răspuns la această întrebare, explicând că în primul caz ne spunem că traversarea este ușoară, iar în al doilea caz ne imaginăm căderea. De asemenea, el continua precizând că „imediat ce imaginația și voința intră în conflict nu numai că nu facem ce ne-am dorit, dar mai mult ne imaginăm contrariul.”

Așa se face că temerile noastre, sentimentele negative, autoevaluările negative, construirea unor imagini interioare ale eșecului sunt obstacole în atingerea obiectivelor noastre, sunt procese mentale care ne fac să eșuăm înainte de vreme, sunt bariere în evaluarea realității dezirabile.

Credințele, gândurile, acțiunile și rezultatele alcătuiesc schema programării mentale, cel mai important factor în succes, iar modul cum acestea colaborează pentru producerea noilor experiențe devine parte din structura noastră dinamică care susține persoana în cauză, această structură poate înclina balanța în favoarea forțelor constructive care pot astfel iniția ciclu pozitiv al motivațiilor și întăririlor pozitive.

Astfel credințele, gândurile, acțiunile produc anumite rezultate, de care putem fi mulțumiți sau nu, dar, dacă repetăm aceleași credințe, gânduri, acțiuni vom obține aceleași rezultate. Dacă suntem nemulțumiți de anumite rezultate și dorim modificarea acestora, atunci trebuie să intervenim în schema programării mentale – să modificăm credințele, gândurile, acțiunile care colaborează la producerea rezultatelor. Psihoterapia intervine aici conducând clientul spre a înțelege exact cum creează și menține credințele, gândurile, emoțiile interioare facilitând schimbarea, modificarea acestora în vederea diminuării simptomului, în vederea atingerii obiectivelor propuse. Tot aici intervin resursele noastre personale, activate în mod natural de persoana sau activate în cadrul procesului terapeutic, pe care le putem utiliza pentru a modifica sau forma orice credință, gând, emoție constructivă și pentru a o plasa ulterior în viața nostră acolo unde dorim sau unde avem cel mai mult nevoie de ea.

Thomas Edward Lawrence nota în memoriile sale „Cei șapte stâlpi ai înțelepciunii”: „toți oamenii visează, dar nu la fel. Cei care visează noaptea în străfundurile nedefinite ale minții lor se trezesc dimineața și constată că totul fost în zadar; dar cei care visează ziua sunt periculoși, pentru că s-ar putea să-și transpună visul în acțiune, pentru a-l face posibil.”

Fie că avem în vedere înțelesul plin de semnificații al cuvântului resursă – rezervă sau sursă de mijloace, de posibilități susceptibile de a fi valorificate într-o împrejurare dată, fie ipoteza formulată de multe dintre școlile de psihoterapie care văd resursele personale existente în fiecare dintre noi ca o valoare pozitivă, abilitate, sentiment de eficacitate personală, necesare rezolvării dificultăților, autorealizării, a schimbării așteptate, eu sunt de părere că una dintre cele mai potrivite și benefice perspective de lucru în procesul terapeutic este plecând de la asumpția că noi conținem ”forțele de vindecare personală”.

POVESTEA DIN CUFĂR - DIVINITATEA DIN NOI

O veche legendă hindusă povesteşte că, în vremurile de demult, oamenii erau zei. Ei au abuzat atât de mult de divinitatea din ei, încât Brahma, stăpânul zeilor, a hotărât să le ia puterea divină şi să o ascundă într-un loc în care oamenilor le-ar fi imposibil să o găsească. Marea problemă era alegerea unei ascunzători sigure.

Atunci, zeii au fost convocaţi la un consiliu pentru a rezolva această problemă. Ei i-au propus următorul lucru: „Să îngropăm divinitatea omului în pământ”. Dar Brahma le-a răspuns: „Nu, nu este suficient, pentru că omul va săpa şi o va găsi.”

Atunci zeii i-au răspuns: „Să aruncăm divinitatea în cel mai adânc dintre oceane.”

Brahma a răspuns din nou: „Nu, pentru că, mai devreme sau mai târziu, omul va explora fundul oceanelor şi, cu siguranţă, într-o zi, el o va găsi şi o va ridica la suprafaţă.”

Atunci zeii s-au dat bătuţi: „Nu ştim unde să o ascundem, deoarece pare că nu există pe pământ sau în apă un loc pe care omul să nu poată să nu-l găsească într-o zi”.

Atunci Brahma a spus: „Iată ce vom face cu divinitatea omului: o vom ascunde în cel mai tainic loc din el însuşi, pentru că nu se va gândi niciodată să caute acolo”.

De atunci, spune legenda, omul a făcut înconjurul pământului, a explorat, a escaladat, s-a scufundat şi a săpat, în căutarea a ceva ce se găseşte în el.”