Divortul

Divorţul este un eveniment care, deși poate să aducă o eliberare pentru cel puțin unul dintre parteneri, el este însoțit și de sentimentul neîmplinirii, nereușitei.
Deși trauma divorțului este trăită la fel de intensă şi de bărbaţi şi de femei, iar intensitatea durerii poate să fie aceeași, modul de manifestare a acestora este de cele mai multe ori diferit.
Deseori bărbaţii reușesc mai ușor săîși refacă viaţă după o căsnicie eşuată. La aceștia predomină emisfera dreaptă a creierului, care este responsabilă de pragmatism, ancorarea în realitate, pe când la femei predomină emisfera stângă a creierului, care determină starea de receptivitate, empatie, sensibilitate. Într-o căsnicie, femeia este aceea care întreţine emoţia. Un divorţ se poate traduce la o femeie prin stare de depresie prelungită şi ancorare în trecut, retrăire intensă a momentelor fericite, ceea ce acutizează dezamăgirea şi sentimentul eşecului. În cazul în care căsnicia s-a destrămat din cauză că bărbatul este cu altă femeie, soţia părăsită va face mult timp comparaţia între ea şi “cealaltă”, ceea ce poate duce la o dezordine psihică majoră.
După divorţ urmează o perioadă de retragere în sine a individului, ceea ce e normal, el trebuind să îşi asume noua viaţă. Prin divorţ, omul nu redevine singur, ci capătă un nou statut, diferit de cele două de până atunci: necăsătorit, căsătorit, divorţat. O altă dificultate o reprezintă aspectul material, care nu este deloc de neglijat şi care marchează viaţa celui divorţat.
După divorţ, unii reuşesc să se redreseze, găsind în sine resorturile necesare. Mulţi îşi schimbă, în bine, stilul de viață dar nu toţi reuşesc acest lucru. La finalul unei căsnicii, pot să domine regretele, condamnările, viitorul pare incert, trecutul afectează prea mult, și depășirea momentului critic pare imposibilă.
Nu este deloc de neglijat faptul că după un divorț, copii suferă cel mai mult. Comportamentul inadecvat al unuia dintre părinţi poate provoca foarte multă suferinţă. Uneori, copiii sunt folosiţi de unul dintre părinți ca mijloc de răzbunare față de celălalt. Se ştie că pentru copiii provenind din familii destrămate, întemeierea propriei familii este un obiectiv major în viaţă, dar, culmea, cei mai mulţi eşuează la rândul lor… din cauza lipsei modelului potrivit.
Pentru a evita aceste consecinţe este indicată iniţierea unui demers terapeutic. Susținerea terapeutică, neutralitatea specialistului și specializarea acestuia pe problematici de acest gen, presupune redescoperirea resurselor personale, depășirea momentelor de criză, restabilirea stimei de sine, reechilibrarea persoanei pe plan afectiv şi motivațional, schimbarea perspectivei cu privire la viitor, recâștigarea încrederii în persoanele de sex opus.