Inhibitie

1. Termen utilizat in fiziologie pentru incetarea reversibila a functiei unor formatiuni biologice fara alterarea structurii lor. 2. Fenomen fiziologic fundamental care alaturi de fenomenul de excitatie exprima aspectul starii functionale a diverselor formatiuni de la nivelul sistemului nervos central. Se desting: a) inhibitie activa (interna, conditionata), forma de inhibitie castigata in mod reflex conditionat. b) inhibitie pasiva (externa, neconditionata, forma inascuta a inhibitiei). 3. Inhibitie enzimatica, procesul de reducere sau oprire a unei activitati enzimatice. Poate fi: de tip competitiv, cand inhibitorul se substituie gruparii active a enzimei sau de tip necompetitiv, cand are loc o reactie directa intre inhibitor si enzima. Inhibitia competitiva este reversibila in timp ce inhibitia de tip necompetitiv este in general ireversibila.