<< Inapoi la lista de articole

20

Jul

Sindromul picioarelor nelinistite sau Sindromul Restless Legs

, Cabinet Neurologie Dr. Cucos Liliana


Sindromul picioarelor neliniştite sau Sindromul Restless-Legs (RLS) are o prevalență de 7 000/100 000 , este una din cele mai frecvente și în același timp mai puțin diagnosticată tulburare de mișcare - Movement Disorder.

RLS- este diagnosticat cu ajutorul a 4 criterii majore. Aceste criterii sunt: (1) o nevoie irezistibilă de a mișca membrele inferioare, acompaniată sau cauzată de obicei de senzații neplăcute (parestezia/disestezia) și (2) neliniște motorie. Simptomele apar (3) exclusiv în repaus, în timpul odihnei se accentuează spre seară, (4) se inrautățesc în timpul nopții . Mișcarea picioarelor duce la ameliorarea simptomatologiei. Deși forme ușoare ale RLS nu cauzează în general probleme, cazurile mai grave pot conduce la disconfort, scazând calitatea vieții și tulburări ale somnului. Femeile sunt mai frecvent afectate decât bărbatii, in general de varstă mai inaintată. Principalele simptome ale RLS sunt reprezentate de nevoia imperioasa de a misca membrele inferioare, fiind frecvent acompaniate de senzaţii inconfortabile, ce sunt descrise frecvent ca furnicături sau inţepături.

RLS apare des și depinde de vârsta în populația adultă: 10-15% în Canada franceză și 10% în Kentucky (SUA). Studii recente efectuate în europa confirmă existența RLS la 10.6% din populația din Germania respectiv 10.5% Tirol (Nordul Italiei). Variabilitatea geoetnică a RLS poate fi derivată din prezența scazută la populația asiatică din Singapore (0.1%-0.6%) și Turcia (3.2%).

RLS de severitate variată afectează între 5 și 15% din populația adultă. Apariția și severitatea RLS pare să crească la vârstnici, și un istoric familial este deseori prezent.

Faptul că RLS apare în familii sunt suspectați factori genetici ce cauzează RLS. Pâna la 60% din pacienții cu RLS au menționat antecedente familiale, sugerând o ereditate de aproximativ 0.6, cu transmitere autosomal-dominantă cu penetranță mare și expresivitate variabilă.

Se cunosc 2 tipuri de RLS:

  • RLS primar idiopatic (cca.2/3 din cazuri),

  • RLS secundar simptomatic (cca.1/3 din cazuri).

Criteriile de diagnostic sunt pentru ambele forme aceleași. Patofiziologia bolii nu este complet ințeleasă, totuși bazat pe eficiența medicamentelor, căile dopaminergice sunt considerate ca fiind implicate. Dopamina se secretă in mod natural şi intervine in coordonarea mişcărilor. Nivelul sanguin al dopaminei scade seara, putandu-se astfel explica de ce simptomele RLS se agravează seara si pe perioada nopţii.

Posibile cauze ale RLS secundare sunt: insuficiența renală, anemia feriprivă, sarcina, polineuropatii, radiculopatii, deficit de vitamina B12, acid folic, artrita reumatoidă, Sindrom-Sjogren, krioglobulinemiile, neuropatia Charcot-Marie-Tooth, ataxiile spinocerebeloase, sidromul Parkinsonian idiopatic.

Diagnosticul este clinic și se bazează pe prezența a celor 4 criterii obligatorii menționate mai sus. Examenul clinic neurologic în RLS primar este normal. Pentru diagnosticul suplimentar sunt necesare neurografia și EMG pentru a pune în evidență o polineuropatie. Examenele serice de laborator (glicemia, ureea, creatinina, ionograma, TGO, TGP, GGT, phosphataza alcalină, TSH). Explorarea imagistică a coloanei vertebrale se impune atunci când se suspicionează o radiculopatie sau mielopatie. La prezența unei ataxii cerebeloase este necesară o explorare imagistică cranio-cerebrala (CT/RMN).

Modificări ale stilului de viaţă pot ameliora simptomatologia in formele uşoare de boală:

  • Evitarea fumatului, alcoolului .

  • Evitarea meselor târzii şi a consumului de cofeină seara târziu

  • Efectuarea exerciţiilor fizice (dar nu în preajma orelor de somn)

  • Stabilirea unui program regulat de somn, cu ore regulate de trezire şi culcare. Asigurarea unui mediu de somn luniştit şi confortabil.

  • Masajul membrelor inferioare, aplicarea de comprese calde sau reci, relaxarea inainte de culcare (de exemplu printr-o baie fierbinte)

In cazul simptomelor severe, se recomanda asocierea tratamentului medicamentos.

Medicamentele utilizate in tratamentul bolii Parkinson sunt eficiente şi în sindromul picioarelor neliniştite, ceea ce nu inseamna că acesta este un tip de Boala Parkinson. Agoniştii dopaminergici sunt cele mai folosite tipuri de medicamente pentru această afecţiune. In cazul pacienţilor ce necesită tratament medicamentos, se recomandă consultul medicului specialist. Dacă simptomele nu raspund la agonişti dopaminergici, se pot utiliza alte medicamente ca şi carbamazepina, gabapentina si benzodiazepinele. Fiecare tip de medicament are însa avantajele si dezavantajele sale, astfel încât trebuie sa discutaţi cu medicul dumneavoastră despre efectele secundare.

Daca simţiţi o nevoie imperioasă de a mişca picioarele (mult mai rar mâinile), aveţi senzaţii neplacute ca furnicaruri, înţepături, arsuri sau neliniste, nervozitate, durere la nivelul membrelor inferioare care apar în repaus şi de obicei dispar dacă mişcaţi picioarele, aceasta ducând şi la insomnii/tulburatea somnului , trebuie neaparat să faceţi un consult profesionist şi să urmaţi indicaţiile medicului specialist in privinţa tratamentului .



<< Inapoi la lista de articole