<< Inapoi la lista de articole

02

Aug

Migrena

, Cabinet Neurologie Dr. Cucos Liliana


Migrena este una dintre cele mai vechi si mai raspandite boli cunoscute de omenire.
Este o cefalee (durere de cap) cu caracter familial, frecvent unilaterala, pulsatila, care debuteaza in copilarie, adolescenta si la adultul tanar, diminuand ca frecventa o data cu inaintarea in varsta, asociata cu fenomene oculare si vegetative.
Femeile au un risc de aparitie al migrenelor de 3 ori mai mare decat barbatii.Dupa 40 de ani scade frecventa si intensitatea crizelor. Ereditatea pare a interveni in 50-90% dintre cazuri. Foarte multe dintre femeile care se lupta cu migrena pot descoperi ca si mama, bunica sau alte rude apropiate au migrene.
Factorii declansatori sunt diversi:
-variatii extreme ale mediului extern (lumina puternica, zgomot, mirosuri intense placute (parfum sau flori) sau neplacute(vopsea, fum de tigara), modificari ale presiunii atmosferice si temperaturii)
- unele tipuri de alimente (alcool, specialitatule de branza frantuzeasca, vinul rosu, ciocolata, mancarurile fermentate), unele medicamente (nitroglicerina, anumite antihipertensive, bronhodilatatoare)
-stresul, emotiile, privarea de somn, febra, starile fiziologice (perioada menstruala), efortul intelectual prelungit, fumatul, aniconceptionale.

Se cunosc 2 forme majore de migrena:

  • Migrena fara aura
  • Migrena cu aura


Migrena fara aura- este cea mai frecventa si se caracterizeaza prin crize de dureri de cap recurente cu durata de 4-72 ore.Mai mult decat atat, durerea este localizata pe o parte a capului, are caractrer pulsatil, intensitate moderata sau severa si se asociaza cu greturi, varsaturi, fotofobie si fonofobie.
Migrena cu aura (migrena clasica)- intalnita cu o frecventa mai mica decat precedenta incepe cu tulburari de vedere care dureaza 15-30 de minute inainte ca durerea de cap sa-si faca aparitia. Apare in campul vizual linii stralucitoare, flash-uri de lumina puternica,pete si puncte negre. Mai rar, apar furnicaturi/amorteli in brat sau picior, tulburari de limbaj. Aura este urmata de o durere intensa pe jumatatea stanga sau dreapta a capului, insotita de greturi, varsaturi care accentuiaza starea de disconfort. Netratata migrena dureaza, in general, trei zile.
O compicatie a migrenei este -Statusul migrenos, care consta intr-un atac migrenos sever, cu o durata depasind 72 ore .
Frecventa crizelor de migrena variaza de la o persoana la alta, unele pot avea 1-2 criza pe an, sau pe luna, iar in cazurile severe migrena poate dura 15 zile pe luna, modificandu-ti semnificativ activitatea.
Migrena poate fi considerata o afectiune, care trebuie tratata ca atare. Este important consultul medical de specialitate, deoarece medicul poate recomanda diferite medicamente care pot atenua criza dureroasa intensa.
Diagnosticul de migrena pe baza examenului fizic general, a antecedentelor medicale, examenul neurologic, simptome si istoricul familial.Nu exista investigatii paraclinice specifice migrenei.Explorarile biochimice, hematologice, sunt necesare pentru bilantul general. Examenele CT si IRM nu au indicatie de rutina in migrena tipica, dar ele vor fi indicate in suspiciunea de afectiuni cranio-cerebrale care pot masca simptomele migrenei.
Au trecut vremurile cand aspirina era singurul medicament disponibil pentru durerea de cap. Medicul specialist iti poate oferi o strategie de lupta impotriva migrenei.
Tratamentul migrenei include:
Tratamentul profilactic
Tratamentul crizei migrenoase.
Masurile profilactice includ eliminarea factorilor declansatori care pot fi controlati (cum ar fi ciocolata,vinul rosu...), reducerea stresului, odihna suficienta.
Tratamentul profilactic are drept scop reducerea frecventei, intensitatii si duratei atacului migrenos.El se administreaza selectiv la pacientii cu crize frecvente (peste 3-4 pe luna). Medicamentele preventive trebuie luate in fiecare zi, chiar daca duterile de cap nu sunt prezente.
Tratamentul crizei migrenoase are ca scop inlaturarea durerii si a simptomelor asociate in primele 2 ore de la initiere.Medicul specialist neurolog va poate recomanda tratamentul medicamentos individuaizat specific fiecarui tip de migrena.
Tratamentul nemedicamentos include: comprese reci aplicate pe frunte, repasul intr-o camera linistita, masaj bland al capului.
De retinut: crizele de migrena se pot repeta chiar si sub tratamentul medical corespunzator.Consultati medicul specialist in cazul in care simptomele persista sau chiar se intensifica . Gasirea tratamentului adecvat pentru fiecare persoana in parte necesita timp si rabdare.
Important!Tratamentul migrenei s-a imbunatatit, asa ca nu lasa durerea sa-ti conduca viata.
Dr.Liliana CUCOS medic primar neurologie



<< Inapoi la lista de articole