CAUTA ARTICOLE:

<< Inapoi la lista de articole

26

Feb

Masaj de drenare limfatica

, Clinica Life Rehab


Masajul de drenare limfatica

Aceasta forma de masaj este o metoda naturala extraordinar de eficienta in stimularea circulatiei limfatice. Efectele ei se resimt in intregul organism: sistemul imunitar este stimulat, acumularile toxice din limfa sunt eliminate, durerile cronice si cele acute se diminueaza considerabil, este grabita recuperarea si vindecarea dupa interventii chirurgicale sau arsuri, se elimina celulita, edemele de cauza limfatica si constipatia.

Masajul pentru drenare limfatica a fost descoperit si dezvoltat de catre medicii danezi Emil si Estrid Vodder in jurul anilor ’30. La ora actuala, aceasta forma de masaj a castigat o pozitie binemeritata atat in lumea medicinii stiintifice, cat si in cea a terapiilor complementare, fiind o parte componenta a unora dintre sectiile de masaj, fizioterapie si recuperare ale marilor spitale.

Dupa studii si observatii indelungate realizate pe parcursul mai multor ani, incurajat de rezultatele obtinute de multi dintre pacienti, dr. Vodder a pus la punct o forma de stimulare si masare blanda la nivelul pielii, fara a utiliza nici un fel de aparate de masaj, ci doar manevrele realizate cu abilitate cu ajutorul palmelor. Punerea in miscare ritmica si blanda a pielii peste tesuturile subcutanate face ca musculatura vaselor limfatice sa se contracte mai puternic si cu o frecventa mai mare, ceea ce conduce la o mobilizare a intregii circulatii limfatice.

Emil Vodder afirma la mai multi ani dupa aplicarea pe scara larga a metodei sale: Aceasta metoda terapeutica produce in majoritatea cazurilor rezultate ce pot surprinde prin rapiditate si eficienta. Efectele pozitive apar cu siguranta daca manevrele sunt corect realizate, cu suficient de multa blandete, lent si ritmic, indiferent daca este vorba de pacienti care au nevoie de o regenerare sau infrumusetare la nivelul pielii, care se confrunta cu hematoame cauzate de accidente, eczeme, obezitate, edeme, varice sau ulceratii ale picioarelor.

Limfa este fluidul care imbaiaza toate celulele corpului nostru. Ea se gaseste fie in spatiile dintre celule (limfa interstitiala), fie in canale limfatice speciale (limfa vasculara). Rolul complex al limfei in organism ar putea fi rezumat prin cateva cuvinte cheie:

Drenare (curatare). Este unul dintre rolurile principale ale limfei. Limfa interstitiala joaca rolul de purtator si drenor al deseurilor celulare, iar limfa vasculara poate fi considerata in mod similar un mare sistem de drenaj, focalizat in special catre drenarea substantelor reziduale de la nivelul vilozitatilor intestinale.

Hranire. Limfa interstitiala joaca rolul unui intermediar intre sange si celule si asigura hranirea acestora, in timp ce limfa vasculara asigura transportul grasimilor digerate si absorbite in procesul digestiei.

Imunitate. Ganglionii limfatici, situati in anumite pozitii precise de-a lungul vaselor limfatice, prezinta un important rol in imunitatea organismului fiind adevarate centre de formare a limfocitelor – celulele care reprezinta memoria imunitara a organismului. Atunci cand exista o anumita infectie sau inflamatie, limfocitele sunt cele care ajung imediat la locul afectat, preiau informatia referitoare la tipul de intrusi si determina apoi formarea anticorpilor specifici care ne ajuta sa invingem diferitele infectii microbiene sau de alta natura. Exista de asemenea si alte reactii imunitare complexe care se desfasoara la nivelul ganglionilor limfatici in cazurile de boala.

In cazul in care vasele limfatice devin congestionate, blocate, prea incarcate cu produsi nocivi sau substante mucoidale, afectate grav de anumite tulburari sau chiar sectionate, limfa nu isi mai indeplineste rolul in mod corect. In astfel de cazuri (care nu sunt rare) pot sa apara cu usurinta edemele si ulterior, in cazul unor obstructii persistente, pot sa intervina si boli structurale ale celulelor, cum sunt diferitele tipuri de cancer.

In cazul in care tesutul conjunctiv este puternic afectat (de exemplu in cazul arsurilor, inflamatiilor cronice, ulceratiilor, hematoamelor), este necesar ca sistemul limfatic sa elimine rapid de la locul afectat celulele moarte, substantele ce rezulta in urma procesului inflamator si toxinele. Cu cat acest proces este realizat mai grabnic, cu atat se produce o recuperare mai rapida a starii celui bolnav si o vindecare fara sechele.

Aceasta functie de curatare poate fi insa impiedicata si de un alt factor in afara obstructiilor sau congestiilor. Este vorba chiar de modul in care se desfasoara circulatia limfatica: daca in cazul circulatiei arteriale miscarea sangelui este asigurata de impulsul puternic dat de inima, in cazul circulatiei limfatice si venoase nu exista un “motor” la fel de puternic pentru a favoriza circulatia acestor fluide. Modul in care limfa se deplaseaza de-a lungul vaselor limfatice este determinat ca urmare a contractiilor realizate de musculatura specifica situata in proximitatea vaselor limfatice. De aceea, in cazul persoanelor care stau foarte mult in picioare, sunt sedentare, mentin o alimentatie bazata in mare proportie pe produse animale (carne si lactate), aceasta miscare naturala a limfei este ingreunata de catre gravitatie, in corelatie cu consistenta mai crescuta a fluidelor limfatice.

Din acest motiv, masajul pentru drenare limfatica reprezinta un factor de stimulare a intregii circulatii limfatice, efectele ce decurg din aceasta fiind, in urma celor prezentate, evidente.


In concluzie , efectele masajului de drenaj limfatic sunt urmatoarele:

- elimina edemele produse in urma traumelor ( entorse , luxatii , fracturi ) precum si pe cele cauzate de insuficienta circulatorie venoasa si limfatica;

- favorizeaza vindecarea plagilor sau a altor leziuni ale tesuturilor moi;

- reduce celulita

- accelereaza metabolismul favorizand pierderea de grasimi;

- creste capacitatea de aparare imuna a organismului;

- contribuie la eliminarea deseurilor toxice din organism ( detoxifiere );

- relaxeaza musculatura (inclusiv diminuand spasticitatea);

- produce o sedare si o relaxare psihica a pacientului;


Masajul de drenaj limfatic este indicat in:

- edeme dupa traumatisme ( fracturi , entorse , interventii chirurgicale ortopedice);

- edeme limfatice sau veno-limfatice;

- dupa interventii in chirurgie plastica sau oncologica;

- pentru stimularea imunitatii organismului;

- pentru relaxarea generala ( in caz de insomnii , amxietate , cefalee tensionala );

- constipatie;

- obezitate.

Masajul de drenare limfatica se poate face la Clinica Fiziozone

Bd. Al Lapusneanu, nr 94A



<< Inapoi la lista de articole
  • 21 Oct

    Bun venit Cxftkg pe Webclinic.

  • 19 Oct

    Bun venit Hbkrew pe Webclinic.

  • 19 Oct

    Bun venit Jmtpvk pe Webclinic.