CAUTA ARTICOLE:

<< Inapoi la lista de articole

22

Aug

Giardiaza si sanatatea

, Dr POP CECILIA


Giardia intestinalis (lamblia) sunt organisme microscopice de tip parazit care se inmultesc doar in interiorul tubului digestiv al unei gazde – animal sau om. Formele inactive (chiste) supravietuiesc luni de zile in mediu extern de unde se depun pe legume, verdeturi, fructe, imbracaminte etc. – iar de aici pot ajunge usor in gura si, mai apoi, in interiorul tubului digestiv al omului. In intestin chistele devin giardii, se prind pe peretii acestuia si determina mici eroziuni, inflamatie, perturba absorbtia alimentelor. Uneori sistemul imunitar poate elimina parazitii, alteori sunt tolerati si se inmultesc abundent.

Se considera ca 30-60% din intreaga populatie e infestata la un moment dat. Foarte multi ”convietuiesc” aparent fara neplaceri cu giardia dar sunt infectanti pentru cei din jur.

Care sunt manifestarile giardiazei (lambliazei)?

Simptome adesea banale, dar sacaitoare: dureri de burta, diaree, balonari, greata, apetit capricios, miros neplacut al gurii, oboseala, urticarie etc.

Infestatiile prelungite se pot asocia cu tulburari mai profunde care includ, alaturi de probleme digestive, anemie, scadere ponderala, inflamatii sau alergii diverse, eczeme, oboseala cronica, tulburari nervoase.

La copii giardiaza cauzeaza adesea diaree trenanta si/sau dureri abdominale repetitive. Micutii devin iritabili, plangaciosi, refuza mancarea dar pot cere intr-una dulciuri ori lapte, sunt slabuti, incercanati, au somn agitat, uneori scrasnesc puternic dintii.

Cum stiu daca am giardiaza?

Chistele parazite sunt eliminate periodic prin scaun, fiind vizibile la microscop (examen coproparazitologic) insa doar 20-30% din infestatii vor fi depistate astfel. Testul pentru antigen ELISA, desi mai precis, nu e intotdeauna sigur, datorita eliminarilor intermitente. Cresterea procentului de eozinofile in analiza sangelui (hemoleucograma) e adeseori asociata giardiazei.

Cand si cum se trateaza giardiaza?

Medicul curant va recomanda tratamentul in prezenta semnelor sugestive, confirmate sau nu de examene coproparazitologice. Tratamentul ar trebui urmat simultan de toti membri familiei, ideal si de cei din colectivitate (cresa, gradinita).

Medicamentele antiparazitare, de la clasicele metronidazol si tinidazol pana la cele mai recente (albendazol, nitazoxanid, paramomicina) sunt in general eficiente, cu atentionarea ca pot leza ficatul. Reluarea, prelungirea sau repetarea medicatiei mareste riscul toxicitatii, mai ales la copii, bolnavi cronici si varstnici.

Exista si alternative naturale cu traditie indelungata: usturoi, seminte de dovleac, cimbru, cuisoare, pelin, leurda, nuca neagra etc. Pe baza acestora au fost create produse fitoterapice de calitate, un exemplu fiind Giardinophyt, formula fitoterapica originala a Acad. Farm. Dr. Ovidiu Bojor. Acestea sprijina efortul de eliminare al sistemului imunitar si refacerea mucoaselor. Fitoterapicele pot fi recomandate singure, ca prima alegere sau impreuna cu tratamentul medicamentos, pentru a-i sustine efectul.

Masuri de sustinere a tratamentului antiparazitar:

- igiena atenta in familie si colectivitate

- spalare la temperaturi inalte a lenjeriei intime si pijamalelor

- reducere drastica a dulciurilor, lactatelor si fainoaselor cu gluten in dieta pe durata tratamentului si cat posibil si in continuare (efect pro-inflamator).

- in cazuri cu constipatie, inainte de cura antiparazitara, asigurati fluidizarea caii de eliminare intestinale, cel mai recomandabil prin gemoderivate potrivite.

Cura periodica de deparazitare – pro sau contra?

Tot mai multi terapeuti indica cure periodice de deparazitare in special copiilor cu sanatate fragila, pacientilor cu probleme digestive cronice, alergii, eczeme etc. sau celor expusi profesional la paraziti.

Orice familie care a trecut prin experienta eternei lambliaze si-ar dori sa se stie la adapost.

Atentie, insa: chiar daca e vorba despre tratamente naturiste, o schema preluata si aplicata mecanic – indiferent de cate elogii ar insoti-o – e posibil sa aduca prea putine beneficii, ba chiar agravari nedorite ale starii de sanatate.

Astfel de cure pot fibenefice doar atunci cand caile firesti de eliminare ale organismului (rinichi si colon) sunt functionale si eficiente. De aceea ele ar trebui sa faca parte dintr-un program coerent de detoxifiere-drenaj alcatuit prin evaluare individuala.



<< Inapoi la lista de articole